În prezent, piața românească a clinicilor stomatologice s-a dezvoltat considerabil. Acest fapt evidențiază, în primul rând, interesul tot mai pregnant al românilor pentru îngrijirea și sănătatea dinților și a întregii cavități bucale. Reiese, în al doilea rând, îmbunătățirea calității serviciilor medicale oferite de specialiștii din domeniu. Aceste servicii au devenit recunoscute și peste hotare, astfel încât mulți cetățeni străini aleg țara noastră pentru a-și trata problemele dentare. Vă propunem, în continuare, un top al celor mai mari clinici stomatologice din România, top realizat în funcție de cifra de afaceri înregistrată în anul 2020:

  Pe locul 10 se află Clinica 32, situată în București, în apropierea parcului Kiseleff. Înființată în anul 2006, această clinică a avut, de-a lungul timpului, un număr relativ mic de angajați și a atins o cifră de afaceri de 9.656.691 ron. 

Locul 9 este ocupat de o altă clinică din capitală – Liviadent. Cu o activitate de peste 13 ani, acest centru medical a avut, în anul 2020, un număr de 36 de angajeți și o cifră de afaceri de 10.752.553 ron.

 Dental Experts se clasează pe poziția cu numărul 8. Această clinică din sudul Timișoarei și-a început activitatea în anul 2006, cu doar un angajat, ajungând anul trecut la o echipă formată din 10 persoane și la o cifră de afaceri de 10.934.983 ron. 

Locul 7 este deținut de Integra Medical Services, clinică aflată în București, pe bulevardul Magheru. Din 2008 și până în anul precedent, acest centru medical a adunat o echipă de 32 de specialiști. Cifra de afaceri declarată a fost de 11.457.670 ron. 

Avansăm către nordul capitalei, întrucât clinica Nicolescu & Agatstein se încrie pe poziția 6, cu o cifră de afaceri de 15.701.690 ron. Centrul medical a fost fondat în 2007 și însumează 32 de angajeți. 

Pe locul 5 îi revine clinicii Dentalmed. Deși are numai 7 ani de activitate, Dentalmed a reușit să adune, în anul 2020, 47 de angajați și o cifră de afaceri de 16.115.110 ron. 

Poziția cu numărul 4 este deținută de centrul medical Sanconfind, situat în orașul Câmpina. Dacă în 2011, Sanconfind și-a început activitatea cu doar 3 angajați, în anul precedent a reușit să atingă 142 de angajați și o cifră de afaceri de 16.286.826 ron.

  Pe locul 3, cu o cifră de afaceri de 16.591.084 ron, se află clinica bucureșteană Valuma Dentcare. Aceasta a început să activeze cu doar un singur angajat, în anul 2015, iar în prezent cuprinde un colectiv de 34 de persoane. 

Poziția cu numărul 2 este revendicată de Implant Expert, cu o cifră de afaceri de 45.528.719 ron. Centrul medical a fost înființat în 2011, iar anul trecut avea un total de 170 de angajați. 

Pe locul 1 al topului nostru se află clinica Dent Estet, situată în estul parcului Herăstrău din capitală. Cu o experiență de peste 17 ani și un colectiv de 147 de persoane, Dent Estet a atins anul trecut cifra de afaceri de 49.124.534 ron.

 

Surse:

https://www.topfirme.com/caen/8623/cifra-de-afaceri/

 

Notă: Imaginea este cu titlu strict sugestiv și nu este corelată cu conținutul articolului.

Informațiile prezentate în articolele de pe www.dentnow.net au strict caracter informativ și nu au titlu de aplicabilitate legislativă actualizată.