Când un medic stomatolog dorește să își deschidă propriul cabinet dentar, o mulțime de factori trebuie luați în considerare. Organizarea financiară este deosebit de importantă, în special la început de drum, moment în care se impun multe costuri și investiții, cum ar fi închirierea spațiului de lucru sau achiziționarea de echipamente și consumabile dentare.

E foarte posibil ca un medic stomatolog să ezite în a face acest pas. Deși înființarea propriului cabinet implică o mulțime de responsabilități, există, de asemenea, și beneficii semnificative.

Prin pregătire și planificare minuțioasă, veți reuși să îndepliniți cu succes acest deziderat profesional. În primul rând, trebuie să decideți dacă veți construi un cabinet dentar propriu sau veți cumpără unul deja existent. În al doilea rând, Trebuie să stabiliți finanțarea de care aveți nevoie și să vă asigurați că o folosiți în mod chibzuit.

Vă oferim câteva sfaturi pe care să le aplicați dacă doriți să vă înființați un cabinet dentar:

Începeți de la zero sau cumpărați o practică existentă?

Înainte de a aborda chestiunile financiare, stabiliți dacă doriți să construiți un cabinet de la zero sau optați pentru unul existent. Se vor găsi, desigur, avantaje și dezavantaje pentru fiecare opțiune:

Pe de o parte, avantajul evident pe care îl aveți atunci când cumpărați un cabinet este că totul se află deja acolo. Nu va mai trebui să căutați locația perfectă, să vă preocupați cu construcția clădirii sau cu procurarea mobilierului necesar. Fără îndoială, a cumpăra totul dintr-odată va însemna să folosiți o sumă semnificativă de bani. De asemenea, va trebui să analizați performanța aparatelor dentare și să țineți cont că acestea ar trebui înlocuite cu versiuni mai noi.

Pornind de la zero este, de asemenea, costisitor, dar veți putea face pași mici și vă veți extine mai târziu. Asociația Dentară Americană estimează că suma de care un medic stomatolog are nevoie pentru a-și construi un cabinet individual este de 500.000 de dolari, în timp ce costurile pentru achiziționarea unuia sunt substanțial mai mari.

 

Împrumuturi pentru finanțarea unui cabinet dentar

Atât timp cât aveți un nivel financiar satisfăcător, nu ar trebui să aveți dificultăți în obținerea unui împrumut bancar. Majoritatea instituțiilor bancare mari vor oferi finanțare medicilor stomatologi care doresc să-și deschidă propriul cabinet.

 Comparați cu atenție ofertele puse la dispoziție de bănci înainte să faceți un împrumut. Tarifele și termenii vor fi diferiți de la o bancă la alta, așa că asigurați-vă că studiați totul în detaliu. 

 

Rămâneți la curent cu finanțele dvs.

Se întâmplă multe lucruri atunci când vă începeți propria afacere. De aceea, se recomandă să acordați atenția necesară monitorizării evoluției finanțelor dumneavoastră. Se recomandă să deschideți un cont bancar de afaceri, pentru a vă gestiona toate cheltuielile. Cu depozitele directe și plata directă a facturilor, puteți evita greșeala de a omite plata împrumutului sau a facilităților de la cabinetul dentar.

Conducerea unei afaceri implică o mulțime de detalii juridice și financiare, așa că găsiți un avocat bun, precum și un contabil care să vă ajute să rămâneți la curent cu toate aspectele. Lăsați un profesionist să se asigure că totul este făcut de carte. Un bun contabil vă poate ajuta, de asemenea, cu strategiile fiscale potrivite pentru stomatologi, pentru a vă economisi bani pe termen lung.

 

Sfaturi pentru reducerea costurilor atunci când inițiați înființarea propriului cabinet dentar:

Începeți de la nivel micro: Dacă începeți singur, alegeți un spațiu de birou mai mic. Chiar dacă în viziunea dumneavoastră există o sală de așteptare mare și aerisită și mai multe săli de tratament, e necesar să așteptați o vreme până veți reuși să le concretizați.

Odată ce lucrurile sunt stabilite și merg bine, vă puteți extinde spațiul. Dar la început, un birou mic are un cost redus de întreținere. De asemenea, și personalul va fi mai mic, ajutându-vă să reduceți din costurile de salarizare.

Găsiți-vă un partener de afaceri: Dacă puneți bazele unui cabinet alături de un partener, veți putea să creșteți afacerea mult mai repede. Totuși, aveți grijă cu cine încheiați un parteneriat, fiindcă dizolvarea acestuia în viitor poate fi complicată și costisitoare.

Evitați cardurile de credit cu dobândă mare și împrumuturile: Când cumpărați echipamente pentru cabinetul dumneavoastră, cumpărați cât puteți cu bani lichizi. În acest sens, este vital să aveți la dispoziție o sumă decentă de bani în momentul în care vă începeți afacerea. O altă variantă ar fi să utilizați fonduri din împrumutul de afaceri, pentru a evita costul ridicat al dobânzilor de pe cardul de credit. Căutați opțiuni pentru finanțarea echipamentelor la tarife mai mici, acolo unde este posibil.

Economisiți bani în alte domenii ale vieții dumneavoastră: Reducând cheltuielile pentru alte costuri ale vieții, veți avea la dispoziție mai mulți bani pe care să îi investiți în cabinetul personal. Așadar, momentul în care doriți să vă înființați un cabinet stomatologic nu este prielnic și pentru a achiziționa o casă nouă.

 

Surse:

https://www.dentistrytoday.com/news/todays-dental-news/item/8614-financial-advice-for-starting-your-own-dental-practice

 

Notă: Imaginea este cu titlu strict sugestiv și nu este corelată cu conținutul articolului.

Informațiile prezentate în articolele de pe www.dentnow.net au strict caracter informativ și nu au titlu de aplicabilitate legislativă actualizată.