În contextul actual, în care lume este afectată la nivel global de pandemia de Covid-19, există nenumărate provocări și consecințe pe toate planurile și în toate industriile. Fie că vorbim despre planul economic, fie că avem în vedere planul social , urmările noului mod de a trăi continuă să apară.

Industria medicinei a avut simultan de câștigat și de pierdut: în timp ce anumite afaceri sau specializări ale industriei se îmbogățesc, celelalte au de suferit mai mult decât deficitul de materiale sau deficitul financiar. Cea mai mare problema o reprezintă deficitul de personal. 

Date adiționale apărute într-un sondaj publicat în luna mai de ADA Health Policy Institute au constatat că ,,35,8% dintre stomatologii care dețin un cabinet sau o clinică recrutează asistenți dentari, 28,8% caută igieniști dentari, 26,5% caută să angajeze personal administrativ, iar 13,1% sunt în căutare de stomatologi asociați – toate cele patru procente reprezentând o creștere a recrutării din octombrie 2020″.

Indiferent de cât de inoportun și dificil este să te confrunți cu plecarea personalului, este deosebit de important să înțelegi de ce acești oameni își părăsesc locul de muncă. Potrivit unui articol publicat pe Indeed.com, intitulat ,,16 motive pentru care angajații își părăsesc locul de muncă’’,  banii se află pe locul numărul doi. Alte motive au inclus lipsa unei provocări, managementul defectuos, lipsa de comunicare și de formare, sentimentul de nevalidare, lipsa de recunoaștere, lipsa feedback-ului și lipsa viziunii pentru viitor.

Pentru a putea realiza o analiză realistă de ansamblu cu privire la aceste situații, este necesar să începeți prin a analiza starea clinicii dumneavoastră, relațiile dintre colegi, sistemul de management și abilitățile de comunicare ale întregii echipe. Există, în urmă celor tocmai precizate, următoarele recomandări:

 

Oferiți un salariu competitiv!

Odată cu lipsa forței de muncă în stomatologie, trebuie să plătiți membrilor echipei un salariu care este competitiv raportat la regiunea în care vă aflați. Indiferent dacă aceste cifre salariale se încadrează sau nu în bugetul dumneavoastra, trebuie să găsiți o modalitate de a asigura un salariu mulțumitor. De asemenea, le puteți oferi diverse beneficii care includ concedii plătite, cheltuieli pentru uniforme, beneficii de asigurare, educație continuă plătită, cotizații de asociere și planuri de pensionare.

 

 Comunicați clar atât oral, cât și în scris!

Unul dintre principalele motive pentru care oamenii renunță la locurile lor de muncă se datorează conducerii slabe și comunicării defectuoase. Avem, de asemenea, în vedere așteptările neclare ale conducerii, lipsa fișelor de post și confuzia creată din cauza lipsei protocoalelor, a lipsei de laudă și apreciere, a lipsei de feedback cu privire la activitatea individuală sau de grup. O modalitate foarte bună de a comunica marele scop al clinicii dumneavoastră este sa aveți notate undeva misiunea și viziunea pe care le îmbrățișați. Unele dintre valori ar putea include atribute precum prietenia, actualitatea, curățenia, excelența clinică, comunicarea onestă, grija acordată pacientului și atenția la detalii.

Membrii echipei doresc, de asemenea, să știe ce se așteaptă de la ei. Cel mai bun mod de a vă comunica așteptările este cu fișe de post redactate detaliat. Exprimați-vă în mod cât mai clar nevoile și dorințele. Veți fi uimiți de modul în care acest pas va reduce bârfele, va minimiza ipotezele negative. Puteți realiza, totodată, sisteme scrise pentru eficientizarea dimineților aglomerate, calendarul întâlnirilor echipei sau protocoale pentru a rezolva problemele conflictele.

Când este cazul, lăudați și evidențiați realizările fiecărui membru al echipei în parte. În schimb, atunci când un membru al echipei face ceva care deranjează, este esențial să fie abordat și să i se ofere feedback imediat.

 

Îmbrățișați entuziasmul și optimismul:

În calitate de lider, trebuie să modelați atitudinile și comportamentul pe care vi le doriți de la echipa dumneavoastră.  O modalitate puternică de a vă menține angajații implicați și fericiți este să fiți entuziaști și pozitivi. A avea un mediu de lucru benefic creează o energie pozitivă ce construiește moralul echipei.

Pe de altă parte, atunci când, din cauza stresului, vă pierdeți calmul și le spuneți angajaților lucruri pe care nu ar fi trebui să le spuneți, cel mai bine este să vă cereți iertare în mod sincer.

 

Autenticitatea și prețuirea contează:

Acționați etic, cu integritate și modelați calitățile pe care le așteptați de la angajați. Este esențial să fiți mereu onest(ă) și să vă respectați promisiunile. Dedicându-vă excelenței, puteți cere echipei dumneavoastră să facă același lucru.

Țineți cont de opiniile echipei atunci când vine vorba de unele decizii. Permiteți-le angajaților să-și folosească talentele în timp ce lucrează împreună, pentru a rezolva probleme de practică, cum ar fi programări întrerupte, îndeplinirea obiectivelor zilnice, proceduri clinice sau managementul aprovizionării. Deleagați responsabilități ori de câte ori este posibil. Permiteți echipei să facă greșeli și să învețe din ele. Întrebați-i angajații ce le place la locul lor de muncă și ce sarcini noi ar dori să îndeplinească. Faceți tot ce puteți pentru a promova o atmosferă de familie.

 

În concluzie, gânditi-vă la diferitele moduri în care puteți arăta echipei cât de mult apreciați fiecare membru al colectivului. Cu un talent bun greu de găsit, faceți tot ce puteți pentru a vă ajuta membrii echipei existente să exceleze și să se simtă apreciați. Creați un mediu care are o atmosferă de familie și este distractiv. Dați-le o mulțime de motive să simtă că clinica dumneavoastră este cel mai bun loc de a lucra pentru ei.

 

 

Surse:

  • https://www.dentaleconomics.com/money/article/14211748/4-ways-to-attract-motivate-and-keep-your-dental-team 
  • https://www.indeed.com/career-advice/career-development/reasons-employees-leave

 

Notă: Imaginea este cu titlu strict sugestiv și nu este corelată cu conținutul articolului.

Informațiile prezentate în articolele de pe www.dentnow.net au strict caracter informativ și nu au titlu de aplicabilitate legislativă actualizată.

 

Dacă v-am stârnit interesul, vă recomandăm să consultați și următorul articol:

Zâmbetul medicilor stomatologi este prioritatea noastră. Venim, deci, cu rugămintea de a ne transmite ce subiecte și categorii de articole ați vrea să găsiți în viitor pe platforma noastră.